Povestea unei agenții care a pornit dintr-o criză, o umilință și prea multă încăpățânare
Creative Luggage nu a pornit dintr-un plan de afaceri.
A pornit dintr-o criză. Și dintr-un om prea încăpățânat ca să se lase angajat.
Era 2008. Criza tocmai lovise, iar compania la care lucra Claudiu Ludoșan deservea piața din Marbella, Málaga, zona aceea din Spania. Peste un weekend, clienții închiseseră toate contractele. Luni dimineața nu mai era niciun job.
Așa că a început într-o criză. Dintr-o criză.
Cei mai mulți ar fi căutat repede alt loc de muncă. El a făcut altceva.
Visul cu Jacob Cass
Urmărea un designer australian, Jacob Cass.
Cass trăia ceea ce azi am numi un cont de Instagram: ATV-uri, scuba diving, călătorii, mereu undeva interesant. Dar nu era doar imagine. Era un brander serios, un om care prezenta lucrurile impecabil. Toată lumea îl voia pe Jacob Cass.
Claudiu s-a uitat la modelul ăsta și a zis ceva simplu: vreau și eu. Nu doar vreau. Merit.
Voia să călătorească așa. Să trăiască așa. Să aibă succesul ăla. Habar nu avea cum. Dar voia cu o intensitate pe care n-o mai simțise.
Așa că s-a apucat să construiască. Un site, un blog, o viziune. Prima imagine de brand reală, cu ședință foto, cu tot.
Capitalul de start: trei sute de euro câștigați la un concurs.
Noaptea lansării
Martie 2008. Viziunea era gata. Site-ul era live.
Și Claudiu era convins că urma un succes uriaș. Atât de convins, încât a chiulit de la facultate în ziua aia. Era prea șmecher pentru o oră de curs. Îi ieșise totul.
Ca să-și anunțe lansarea, a făcut o campanie pe care presa românească a transformat-o după aceea într-un articol faimos. Și-a făcut conturi pe toate rețelele care existau atunci și și-a invitat toată lista de contacte. Pe toate. În jumătate de oră, oamenii primeau șapte, opt, zece mailuri: Claudiu și-a făcut cont aici, Claudiu și-a făcut cont dincolo.
În cap, era genial. Avea să ruleze pe toate rețelele și să-și aducă singur clienții.
Apoi a plecat spre facultate. Doar pentru ultima oră. Cu ochelari de soare. Să-l vadă lumea.
Ora din care s-a născut totul
A intrat în sală și a auzit cum un profesor faimos vorbea despre el. Despre cum și-a pierdut mințile.
Toată clasa râdea. Viitorii lui colegi de industrie. Mai puțin trei oameni.
Singurul loc liber era în prima bancă.
În secunda aia a avut o alegere. Putea să plece. Putea să răspundă, să înfrunte omul de la catedră de față cu toți. Avea tot dreptul.
A ales altceva. S-a așezat în față. A simțit toată greutatea industriei pe ceafă. Îi auzea cum pufnesc în spate, cum râd. A rămas acolo. A ascultat. Nu a cedat.
Nu le-a dat satisfacția.
Ani mai târziu, înainte să urce pe o scenă, frica de momentul ăla încă era acolo. A intrat în terapie ca să o rezolve. A reușit. Dar prima bancă era deja parte din el.
Dacă nu ar fi fost suficient de încăpățânat în secunda aia, probabil nimic din ce a urmat nu s-ar fi întâmplat.
Primul client a venit în aceeași seară
Seara, după umilință, s-a dus la bar. Cu fratele lui și un prieten foarte bun.
Și a fost pur și simplu el. S-a urcat pe masă. A băut whisky. A râs. A spus bancuri. Avea pe el un tricou cu un vers de la Kid Rock, „I’m going platinum”, ochelari de soare și un trabuc în gură. El, care nu fuma și se îneca la fiecare fum.
L-au văzut niște oameni acolo. Le-a plăcut de el.
A doua zi a sunat telefonul. Cineva auzise de lansare, auzise de el, voia să lucreze împreună. Era un arhitect. Care i-a dat banii cash, în avans, în mână.
Aia a fost prima lecție de business, înainte să știe că se cheamă business: numeri banii.
A mai venit un proiect, printr-o recomandare. Cu cei 1.400 de euro strânși așa, a plecat în Spania, la fostul lui șef. Ca să-i arate ce construise. Și ca să se simtă, măcar trei săptămâni, ca Jacob Cass.
Lecția din Spania
Realitatea nu prea semăna cu Instagramul.
Nu avea bani de Jacob Cass. Mergea pe jos câte o oră până la autobuz ca să ajungă la Alhambra. Dar a fost tare.
La un moment dat, mândru, i-a arătat șefului ce făcuse. Răspunsul a venit scurt: e foarte tare. Dar, la cât poți tu, doar atât ai făcut?
S-a întors dezamăgit. Și motivat în același timp.
Trebuia să facă din asta ceva real. Nu știa încă termenul. Dar știa că trebuie să funcționeze.
Mii de telefoane și o pereche de adidași rupți
Realitatea de acasă: niciun client. Nimic.
Așa că a citit. A învățat. Și a înțeles că îi trebuie un sistem. Un sistem de vânzări.
S-a apucat de cold calling. Minim o sută de telefoane pe zi. Pitch-ul lui suna așa: vrei un website? E cartea de vizită a viitorului. Răspunsul, de cele mai multe ori: pleacă acasă cu website-ul tău.
Telefon închis după telefon închis.
A scos totuși niște întâlniri. Se ducea la ele în haine de student, fără bani. La una dintre ele i se rupseseră adidașii în picioare. Ninsese peste noapte. A mers prin zăpadă până la locație.
A încercat să vândă un site de câteva mii de euro. Nu a primit banii.
A primit o pătură și un ceai, ca să se încălzească.
Și a fost suficient.
Pentru că mii de telefoane mai târziu, învățase altceva: să-și regleze glasul, să-și regleze tonul, să treacă peste dezamăgire. Își construise o musculatură pentru emoții. Pentru minte. Pentru tot.
Primul sediu
În 2010 a deschis primul sediu împreună cu partenerul lui, Nicu Stănilă.
Brusc, apăruseră cheltuielile. Chirie. Primul angajat. Al doilea. Al treilea. O echipă de vânzări.
În 2012, agenția s-a mutat pe Calea Victoriei. Și a urcat dintr-odată la alt nivel.
Social media înainte să se cheme social media
Tot în perioada aceea, Creative Luggage a fondat unul dintre primele departamente de social media din România.
Nici nu știau că asta fac. Au văzut o oportunitate: ei nu aveau abonamente, nu aveau venit recurent. Erau instabili, de la un proiect la altul. Aveau nevoie de ceva care să se factureze constant.
Așa au intrat în social media. Au trecut prin tot ce a existat: iFrame-uri, aplicații, campanii de like-uri, concursuri, activări, influenceri înainte ca termenul să existe.
Important nu a fost ce au făcut. Important a fost ce au făcut cu greșelile.
Le-au procedurizat. Fiecare rateu devenea un proces. Fiecare proces, un avantaj.
Primul lor client de social media este, după atâția ani, client și azi. Are cea mai mare comunitate din sectorul lui din România. La un moment dat, printre cele mai mari din Europa.
Cultură fără bani
În 2016, dacă mișca ceva pe digital și social media în țara asta, Creative Luggage era acolo. Listați peste tot. Invitați peste tot. Cu o echipă foarte bună.
Aveau cultură. Grătare pe terasă, pe acoperiș. Oameni curioși, inovatori. Atmosferă de agenție din Silicon Valley.
O singură problemă.
Nu aveau bani.
Creație de top, cultură de invidiat, recunoaștere în piață. Și un cont care nu ținea pasul.
Aici a apărut nevoia unei fuziuni.
Fuziunea
În 2017, Creative Luggage a fuzionat cu ERKA Synergy Communication.
Expertiza digitală s-a întâlnit cu o structură de comunicare integrată, mai mare. Fuziunea a accelerat dezvoltarea agenției și a extins atât echipa, cât și portofoliul. Organizația a ajuns la aproximativ 50 de oameni și a intrat în Top 30 Agenții de Publicitate din România, clasamentul Forbes.
Dar cea mai valoroasă lecție a perioadei nu a fost mărimea.
A fost alinierea.
Creșterea nu înseamnă doar cifre. Înseamnă cultură. Organizațiile cresc atunci când oamenii din interior împărtășesc aceeași direcție.
Capitolul ERKA a mai limpezit un lucru: viitorul agențiilor avea să aparțină structurilor mai mici, mai rapide, mai specializate.
WAY
În 2019, Claudiu Ludoșan a fondat We Are Younger. WAY.
Un model de agenție tactică. Echipe lean. Gândire strategică. Și o obsesie clară: să construiască branduri care înseamnă ceva, nu doar să producă campanii.
Astăzi, WAY lucrează în mai multe industrii: agribusiness, ospitalitate, QSR, FMCG, real estate. Cu branduri care caută în același timp claritate strategică și execuție creativă.
Ce rămâne după tot drumul
Drumul de la Creative Luggage la WAY nu a fost o linie dreaptă.
A fost o serie de experimente, riscuri, parteneriate și reinvenții. O criză la început. O umilință în prima bancă. O pătură și un ceai în loc de un contract. Mii de telefoane închise.
Dar exact asta a fost mereu publicitatea.
Adaptare. Curiozitate. Și curajul de a construi ceva nou, chiar și atunci când mergi prin zăpadă cu adidașii rupți.